Parlamentul Turciei a adoptat, joi, o lege care interzice fumatul în special în baruri și restaurante, decizie revoluționară într-o țară considerată un bastion al fumătorilor.
Lega, care va intra în vigoare la patru luni de la promulgarea ei de către peședinte, prevede o perioadă de tranziție de 18 luni pentru cafenele, baruri și restaurante.
Noua lege, sprijinită de Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP, aflat la putere), condus de premierul Recep Tayyip Erdogan, adversar hotărât al tutunului, prevede sancțiuni severe pentru cei care o vor încălca.
Textul interzice fumatul în instituțiile administrative, la locul de muncă și în locurile publice, ca restaurantele și cafenelele, vizând în aceeași măsură galeriile comerciale, școlile, stadioanele și spitalele.
Fumătorii inveterați nu vor putea aprinde o țigară decât în camerele de fumători de la hoteluri sau în spațiile special amenajate în spitalele psihiatrice, azilurile de bătrâni sau închisori. Organizatorii de evenimente sportive sau concerte de muzică vor putea amenaja zone speciale pentru fumători.
În caz de încălcare, după un avertisment scris, localurile private vor trebui să achite o amendă de maximum 2.900 de euro, iar persoanele fizice vor risca o amendă de până la 29 de euro.
În Turcia, circa 60 la sută dintre bărbați și 20 la sută dintre femei sunt fumători. În țară fumatul este deja interzis la bordul avioanelor și autobuzelor, interdicțiile existente fiind însă frecvent ignorate.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro